Locul de sub cap

Oare cat de mult suntem legati de perne? Fac parte din existenta noastra cotidiana, alaturi de multe expresii legate de ele, nu as putea sa le amintesc pe toate, dar cu siguranta sunt multe: sa ai unde pune capul, trebuie sa pun capul jos, e tinuta in puf (pe perne), busuiocul de visat ursita se pune sub perna, etc. Ce sa mai spunem de numele celebrului joc popular Perinita, cu care se incheie apoteotic orice petrecere care se respecta:

„Cine joacă perinița,
  Să sărute și gurița!
  Pune perinița jos
  Și sărută cu folos!”, trebuie sa fi avut dreptate Maria Lataretu.

"Sa ai unde pune capul" mi se pare un fel intelept de a defini locul si rostul pe care ti-l faci in lume, cum poti formula mai frumos decat reducand sugestiv, la o perna, un lucru atat de complex!

Pentru odihna cea de toate noptile, trebuie sa pui capul jos, refugiul cel mai bun e perna ta ce-ti leagana visele si planurile, ce-ti primeste uneori lacrimile de bucurie, de tristete. 

Rasfatatii au portia lor de perne, astia sunt tinuti in puf iar fetele de maritat isi pun nadejdea si busuiocul sub perna, de acolo ar trebui sa se arate, ursitul.

Inainte de toate pernele astea cu memorie, antialergice si alte inovatii, pernele se faceau din pene sau puf. Inca mai am in memorie mirosul de gaina/rata/gasca oparita si jumulita sarguincios in gospodarie, dupa ce in prealabil a fost sacrificata pentru gatit, o intreaga industrie casnica. 

Confectionatul pernelor era poveste lunga, pe scurt: penele jumulite se intindeau la uscat, puful separat pentru fineturi, suplimentar penele mai maricele se desfaceau de pe cotor, penele sortate care la ce sunt bune, se indesau bine in funduri de perne, dintr-un material des (nanghin) prin care sa nu razbata afara nimic apoi, se coseau bine. Asa se preparau gramezi de perne si pernute care impodobeau artistic paturile din camerele unde nu se dormea aproape niciodata, paturile din camerele unde se dormea de obicei si mai demult, lazile de zestre ale fetelor care nu se puteau aseza la casa lor fara sa aiba pe ce pune capul.

Fetele de perna sunt de fapt, cea mai frumoasa poveste si despre ele ar merita sa scriu alta data,  pentru ca multe sunt adevarata arta. 

Acum toate astea au o dimensiune practica, utila, mai ales fetele de perna, nu-si mai bate nimeni capul cu dantele, apretat, calcat, aranjat...nu mai avem vreme. 

Daca tot mi-am amintit de miros, trebuie sa pomenesc si de pernele tinute toata ziua afara la aer si soare. Doamne cum mai miroseau de bine si curat, seara, cand iti infundai in ele, capul ostenit de joaca, mai tarziu de ganduri!

Oriunde as merge si oricat de bine ar fi, cand ajung intr-un final acasa si pun capul pe perna mea, imi gasesc linistea si locul...

Da, cel mai important e sa pui capul, acolo unde simti ca ti-e locul.