Chifla si aroma-aroma

Daca nu stiati de unde vine miros frumos de paine coapta, sa stiti ca de la mine! De mult vroiam sa incerc reteta asta de chifle aromate si, astazi, i-a venit randul. Daca nu putem manca paine deoarece ingrasa, ne omenim cu niste chifle cu unt. Si ca sa nu mai lungesc vorba si sa ma invartesc in jurul chiflei, sa trecem la treaba.

Adica la framantat un aluat usor, fara ingrediente complicate:
500-600 grame faina (am pus in parti egale faina alba si integrala)
un cub mic de drojdie
5-6 linguri pline ulei, de masline e bun dar nu obligatoriu
1 lingurita de zahar, un praf de sare
250 ml lapte (am pus apa calda si lapte in parti egale, sa nu fie prea dulci)

Ca la orice aluat, incep cu maiaua. Intr-un ibric am incalzit usor apa amestecata cu lapte, am amestecat lingurita de zahar si cubuletul de drojdie, am presarat doua linguri de faina deasupra, am acoperit cu un servet si am lasat-o in pace sa creasca vreo 10 minute.

Intr-un castron incapator am cernut faina, cea alba doar, faina integrala daca o cerni nu mai are nici un chichit, raman taratele in sita. Se face o gropita la mijloc, se pune uleiul, praful de sare si se incepe framantatul adaugand maiaua pana se incorporeaza faina, daca mai cere faina, se mai adauga, pana rezulta un aluat usor, elastic. Se unge cu putin ulei si se acopera bine la caldura sa creasca, vreun ceas.
Cat timp aluatul isi vede de treaba lui tu iti vezi de a ta, adica, prepari un topping de unt cu care sa "indopi" chiflele:

100 grame unt
un praf de sare
o mana buna de patrunjel tocat
3-4 catei de usturoi zdrobiti 
si restul ramane la gustul si fantezia fiecaruia; oregano, o lingurita pesto verde, un firicel rozmarin...

Cand aluatul e gata umflat si dublat, il impartim pe planseta infainata in bile ochiometric egale, cam de marimea unui kiwi. Se asaza in tava unsa, cu ceva distanta intre ele, apoi fiecare beneficiaza de cate o incizie de tip "buzunar" in care indesam cate o lingurita de topping.

Apoi le mai lasam pret de 10 minute sa se infoaie, optional le pensulam cu ou si la copt! 35 de minute la 180 de grade.

Si  ca sa nu fie monoton, doar cu chifle, am intins o bucata de aluat intr-o tava unsa, am intins peste aluat restul de topping, oul ramas de la uns, am azvarlit neglijent niste jumatati de rosii cherry, rozmarin si o boare de parmezan. La copt, cu suratele "indopate".

 Nu v-am zis ca miroase de nu mai ai rabdare sa le scoti din cuptor? Daramite sa se raceasca, v-am zis...

Si aveti grija, nu va indopati ca si chiflele, numai cu aroma-aroma.

Imbroboditul

De multe ori mi se intampla sa ma intreb de unde isi au originea unele expresii neaose, populare, de pilda, sensul figurat pentru imbrobodit. Cand se spune "...l-a imbrobodit bine" sau "lasa, ca-l imbrobodesc eu..." mie mi-e clar de unde vine. De la frumoasele accesorii de odinioara numite broboade si metoda de a le purta!

Ilustratia, este o pictura de Vincent van Gogh, imi pare rau, nu am gasit ceva mai asemanator.

Imi aduc aminte ca  bunicile mele aveau unele mari si frumoase, pe care le purtau in sezonul rece, peste palton. O broboada adevarata era cam de dimensiunea unei cuverturi de pat, patrata, din lana fina cu model in relief de o nuanta asortata sau din aceeasi culoare, pe margini cu franjuri rasuciti frumos, de grosimea unui deget. Tehnica imbroboditului presupunea indoirea broboadei pe diagonala asa incat sa rezulte un triunghi, apoi, se punea pe cap, colturile se incrucisau peste piept si se duceau la spate unde se legau unul de altul. Asa bine imbrobodita sunt sigura ca puteai infrunta si cel mai amarnic viscol! Nu te puteai plange ca iti ingheata urechile.

Asadar imbroboditul presupune infasuratul capului si nu numai intr-un mod frumos si cu un scop. Pentru mine, broboadele bunicilor mele sunt inca vii in memorie, una era pe nuante de maro, cealalta neagra, parca le vad aievea, simt moliciunea lanii si starea de bine care domnea in preajma bunicii. Desi vremea lor a trecut, sau s-au mai micsorat, au luat alte forme si denumiri, mie tot imi plac.

Au o eleganta aparte si un parfum din alte vremuri si, dupa parerea mea, iti trebuie atitudinea potrivita sa le porti. Sau, daca le porti, capeti odata cu ele si atitudinea?

 Mai noile lor urmase, esarfele de toate felurile si marimile sunt foarte feminine si le-au luat locul cu succes.

Mama nu a mai purtat broboada iarna, doar o varianta de basma mai mare, de lana. Pastrez o poza cu ea, tinand strans in brate un ghemotoc de fata imbrobodit bine in paturica.

 

Au trecut anii repede si fata tinuta strans la piept intr-o frumoasa zi de iarna cu mai bine de cincizeci de ani in urma, va imbrobodeste cu vorbe si amintiri...

O atentie, o maslina...

De multe ori parca iti da tarcoale pofta de o gustare, nu dulce, si ai manca asa, o atentie, o maslina, un  "ceva" nedefinit ori, pur si simplu nu mai sti ce sa pui la pachet in loc de obisnuitul sandvis.
Ca o alternativa la mezeluri sau altele asemenea, poate fi un chec aperitiv cu detoate. Se face extrem de repede, e gustos, satios, iti lasa imaginatia sa zburde, poti rasturna in el diverse bucatele din ce ai prin frigider si e gata una-doua.
Merge si acompaniat de o salata sau o cana cu iaurt.
Bineinteles, incepem cu tapetatul unei forme de chec, pregatitul ingredientelor la indemana si preincalzitul cuptorului. Restul, peace of cake!
Umplutura:
cateva masline taiate
4-5 ciuperci taiate fin
2-3 bucati de rosii uscate in ulei, taiate marunt
3 linguri cascaval ras
Se mai pot pune si cateva suvite fine de prosciuto sau sunca slaba, dupa gust si pofta.
Eu obisnuiesc sa le pudrez cu putina faina si sa le amestec intr-un castron, astfel nu se lipesc si nu cad la fundul formei.

Compozitia:
4 oua
125 ml ulei
125 ml lapte
250 grame faina in care amestecam o lingurita plina cu praf de copt
Un praf de sare si unul de piper 
Ouale se amesteca bine cu uleiul pana devin spumoase apoi se adauga laptele si amestecand cu lingura, faina si ingredientele pentru umplutura.

Se toarna binisor in tava si la copt cu el! Timp de 40 de minute la 180 de grade si proba scobitorii.

Intre timp bucataria se umple de arome si intrebari: ce miroase asa fain? Cand e gata? Da' nu s-a racit inca?

Si cam asa, pana cand se degusta din capete, ca alea se racesc mai repede si cand se intalnesc capetele se termina, atentia si maslina!

Inventar de gradinar

Daca tot spune intelepciunea populara "Sa-ti faci iarna car si vara sanie" si pe afara parca ar mirosi a primavara, ma gandesc ca ar fi vremea sa pregatim logistica de gradinarit. Si cu ce sa incep daca nu cu ce-i mai la indemana si anume, un inventar. Cu dor de iesit afara, cu ganduri si planuri pentru gradina de legume de anul asta, am trecut in revista experientele de anul trecut, am incercat chiar sa tin un jurnal (in limita timpului disponibil) si mi-am notat ce am cultivat, cand, unde si ce am recoltat.

Toate lucrarile trebuie planificate si, cu toate ca suntem incepatori, ne straduim sa mai invatam cate ceva de la cine se pricepe, din experientele proprii, din documentari de tot felul, din carti si de pe site-uri de specialitate. Cel mai important mi se pare sa vrei, sa ai drag de pamant si plante, sa muncesti cu placere si rezultatele nu intarzie sa apara.

Deocamdata, am scos din camara cutia cu seminte caci, da, totul incepe cu o samanta!

Sa stiu ce trebuie sa mai completez...

Conform statisticii din anii trecuti, cele mai productive in gradina noastra sunt radacinoasele, asa ca morcovii, patrunjelul, pastarnacul, sfecla rosie, guliile, ceapa, sunt de baza; am obtinut recolte frumoase si ne bazam si in acest an pe darnicia lor. Si cum au fost vecine de strat, sa nu ramana de rusine cu productia, fasolea si mazarea s-au intrecut pe ele.

Cum zona nu-i tocmai calda, am fost tentata sa cred ca n-o sa avem succes cu tomatele, ardeii si altele ca ele, dar m-am inselat si am avut parte toata vara de niste rosii delicioase! Asa, ca sa nu mai avem prejudecati, ca "nu se face" la noi. E drept ca nu au insusiri estetice grozave si vine intrebarea legitima, daca merita efortul si nu e mai avantajos sa cumperi de la piata, ceea ce, e evident: e mai ieftin la piata. Dar nu se compara nici gustul, nici satisfactia!

De cele mai multe ori seara, dupa cate o lupta inegala din start cu buruienile, nu mai esti in stare nici sa-ti muti un picior dupa celalalt si ti-ai dori sa umbli in maini daca nu te-ar durea si ele dar, nu as schimba asta cu nimic si nu as folosi chimicale nici in ruptul capului!

Mai pierd cate o batalie cu buruienile, mai pierd si ele cu mine, per total e bine, e foarte bine. Nu ne dam batuti si nu lasam nelucrata o bucata de pamant minunata, ne miscam in aer liber cateva ore bune in fiecare saptamana, ne imbunatatim starea de spirit si, unde mai pui, ne pricopsim cu niste recolte frumoase si gustoase. 

Coltul nostru de rai, anul trecut, desigur.

Dupa seminte urmeaza uneltele, ce ne-am face fara ele? De baza: sapa, grebla si harletul. Celelalte cu care ne-am tot dotat pe parcurs vin ca un ajutor de nadejde (motosapa, motocoasa, motopompa), da, toate motorizate, ca odata ce trec anii peste spinarile noastre se inmultesc si ajutoarele moto.

Insa, cel mai curand ne vom ocupa de pomisori, ei trebuie tunsi si varuiti, apoi o veni si vremea straturilor. Pana atunci, gradinarii amatori fac planuri, completari si dotari la inventar.

Bine, la asta visez...o trecem la inventarul viselor!

Morcoveata

Cum sa nu te pui pe treaba si coptura cand ti se sugereaza subtil: mama, nu incerci si tu un tort de morcovi, cu o crema, au la Starbucks unul si e delicios!
No, la treaba, documentarea a fost scurta, m-am dumirit destul de repede cum stau lucrurile si am adaptat la ingredientele disponibile in camara si frigider, as usuall. Niciodata nu renunt daca nu am chiar toate cerintele retetei, adaptez si personalizez, mi se pare chiar distractiv. De data asta am compilat o reteta din Good Food si ceva de pe net.
Asadar, nu mi s-a parut un capat de tara ca nu am ghimbir in casa (probabil nici n-o sa am in curand), sau trei forme identice pentru a coace trei blaturi odata. Am pregatit o forma cu gaura la mijloc si una de chec, unse si tapetate cu faina si restul ingredientelor:

4 oua
200 ml ulei
250 grame zahar
10 linguri lapte in care am dizolvat 1/2 lingurita bicarbonat
4 morcovi mari rasi fin
300 grame faina (am folosit faina alba si integrala in parti egale)
2 lingurite rase cu praf de copt
o lingurita cu scortisoara, un praf nucsoara, o vanilie
10 linguri nuca macinata
50-100 grame stafide macerate in coaja si zeama unei portocale

Mai intai, se amesteca intr-un castron ingredientele uscate: faina, aromele, praful de copt, nuca. Separat se freaca energic cu mixerul, evident, ouale, uleiul, zaharul, vreo zece minute pana devin spumoase, se adauga laptele, apoi treptat amestecand cu lingura se incorporeaza ingredientele uscate, stafidele si morcovii.
Compozitia se repartizeaza in tavile pregatite si se coace in cuptorul preincalzit timp de 45-50 de minute la 175 de grade, pana trece proba scobitorii.
Intre timp, sa nu stam fara rost, preparam crema, din:
350-400 grame crema fina de branza, eu am avut mascarpone
100 grame unt
3-4 linguri zahar pudra 
coaja rasa de lamaie si o lingurita esenta vanilie

Dupa ce blaturile s-au copt si se domolesc din fierbinteala, se scot pe planseta sa se raceasca complet, se taie in doua (bine ca mi-am luat in sfarsit, un dispozitiv de taiat si nu le mai fac blaturilor harakiri) si se umplu cu crema de branza. Deoarece mi-a iesit crema suficienta, blatul rotund a fost uns si pe exterior cu un strat si stropit neglijent cu niste fulgi de ciocolata.

Dupa parerea mea, daca nu aveam branza la indemana era perfecta prajitura si fara crema. Are suficiente bunatati in compozitie. Eventual, poate fi acompaniata cu un glob de inghetata, dar cu crema de branza e si mai si...

N-o fi Morcoveata al meu ca la Starbucks, nici la forma, nici la gust (doar am mentionat ca e adaptat si personalizat), dar garantez ca-i delicios!
Demonstratie:

Mai ales daca apuca sa se odihneasca la frigider, macar doua ceasuri!

Fitness domestic si nostalgic

Astazi, carand voiniceste catre masina de spalat automata, desigur, o capita de rufe pentru spalat, mi-a venit ideea acestor randuri.
Mi-am amintit, asa, nostalgic, de spalatul rufelor cu vreo cincizeci de ani in urma cand, evident, mama nu avea inca masina de spalat, dar avea din belsug ce spala! Precursoarea masinii automate de astazi era o unealta de lemn prevazuta cu o pavaza de metal ondulat pe care se "plimbau" rufele in sus si in jos, depinde cat naduf aveai. Daca erai mai "nervoasa", aveai toate sansele sa iti iasa rufele foarte curate si bine spalate!

Bineinteles, ajutor de nadejde era sapunul de casa, facut din grasimile animale adunate timp de vreo jumatate de an, macerate si fierte cu soda. Lux!

Ca sa iti usurezi munca, te hotarai sa speli cu o zi inainte, nu asa, in secunda doi, hai "sa bag la spalat" o tura! Nu, in ajun puneai la inmuiat rufele sortite spalatului, impartite evident pe categorii de culoare si murdarie; toate primeau o portie de lesie mai diluata facuta din sapun ras si apa calduta cu care "dormeau" peste noapte iar a doua zi isi luau portia de frecat cu alt rand de apa si sapun pe "razatoarea" descrisa si prezentata anterior.

Fazele finale erau: albitul prin fierbere intr-un cazan, pentru albituri, tot pentru ele se mai punea in apa finala de clatit "albastreala", sa prinda o frumoasa nuanta de alb-alb, clatitul in mai multe ape reci, evident. Suplimentar, pentru lenjerii si alte fineturi, se prepara o scrobeala sau apret (un terci de amidon) ca sa aiba toate tinuta, sa nu stea flescaite pe pat sau pe unde le era locul, ca era jenant!

In cazul nostru, cum sedeam la casa si nu aveam apa curenta, pentru toate fazele spalat/clatit se scoteau din fantana galeti cu apa, fara numar, indiferent de sezon, ca doar se spalau rufe si iarna.

Apoi, bine stoarse cu bratele-putere din dotare, toate maldarele de rufe poposeau la o binemeritata odihna, in curte pe franghii...asa, natural, fara calgon, fara balsam.

Mirosul lor insa, cand erau adunate si aduse in casa, intrecea orice balsam! Pentru paza contra moliilor si o adiere mai placuta, prin dulapuri erau rasfirate buchetele de levantica sau busuioc.

Dupa cativa ani insa, a aparut in gospodarie detergentul Perlan, o masina de spalat Alba Lux, si lucrurile s-au simplificat. Mai intai, masina doar spala, pe urma a aparut alta care si incalzea apa. Apoi, stim cu totii, s-a instaurat binecuvantata era a masinii automate de spalat, slava aluia care a inventat-o!

Calcatul tuturor acestor mormane de rufe apretate sau ba e alta epopee...

Pe soba cu plita se afla in stand-by mai tot timpul un "fier" gata sa netezeasca; si cand spun fier stiu ce vorbesc. Conditia fizica buna era esentiala pentru manuirea lui. Munca s-a mai usurat odata cu aparitia celui electric, ne-am mai sters sudoarea cand s-a inventat fierul cu aburi si talpa SF, cu ioni, inox, teflon. Boierie, va spun eu!

Si cand rememorez toate muncile astea si inca multe altele, despre care o sa scriu candva, treburi facute in mod curent si fara fite de o femeie in gospodarie, ma gandesc ce buna e tehnologia de-acum, ne ajuta infinit si ne usureaza viata si, tot ne plangem! O sa dam vina pe serviciu, stiu, dar si mama avea serviciu si pe langa el sumedenie de treburi, ceea ce ma face sa cred ca tocmai astea iti dadeau o conditie fizica buna, chiar de invidiat, faceai fitness gratis si in aer curat. Si am vorbit aici doar de spalat si calcat, restul...casa, gradina, gatitul, nu le-am pomenit, cred ca de asta nu aveau timp de vaicareala, de la fitnessul domestic.

In fine, as fi ipocrita sa nu recunosc, la final, ca nu-mi doresc o incapere moderna, gen Laundry Room, imi doresc...
Pentru toate amintirile pe care le-am insirat aici sunt doar nostalgica!