Oale si ulcele

Mi s-a intamplat adesea in copilarie si cred ca nu numai mie, sa aud expresii carora le-am aflat intelesul peste multi ani. Una dintre ele, la care m-am gandit adesea si nu-i patrundeam sensul este cea cu "oale si ulcele", folosita in diverse situatii. Mai intai, cred ca am auzit vorbindu-se despre persoane pe care nu mi le mai aminteam ca ar fi demult oale si ulcele, apoi bunica mai avea obiceiul sa ne spuna cand ne invata lucruri folositoare, sa le tinem minte, ca ea n-o sa fie mereu langa noi si atunci cand vom fi mari, foarte mari, ea va fi demult...oale si ulcele. Hmm, cum o fi asta...ma tot gandeam cu mintea mea de copil?

Lucrurile au prins contur si m-am cam lamurit cum devin cei care ne parasesc, oale si ulcele...

Probabil ca de-asta imi plac nespus toate obiectele de lut, ceramica, blidele, ulcioarele si  oalele de pamant, toate degaja o caldura speciala, au personalitatea lor, cel putin pentru mine.

Sa nu mai vorbesc de casele din caramida, nu pot fi comparate cu nici unul din "betoanele" moderne; sunt de departe cu mult mai calde, primitoare si sanatoase, cafeaua e incomparabil mai aromata intr-o ceasca de ceramica, iaurtul nu se prinde mai bine niciunde ca intr-un ol de lut, vechile sobe de teracota au farmecul lor incontestabil si as putea continua....

Intotdeauna ma gandesc cu respect la Pamantul pe care-l calcam, ne hraneste, suporta, primeste, cu generozitate. Ce oferim noi la schimb...ma mir uneori ca ne mai rabda, dar asta e alta poveste.

Pana una -alta continui sa-mi lucrez cu drag gradina, sa casc gura cu mare placere la toate tarabele din targuri unde se vand obiecte de ceramica, sa ma minunez inca la cum se invart toate in viata noastra in jurul pamantului, la oale si ulcele...

Si ma mai gandesc la urmatoarea mie de ani cand s-ar putea sa fiu si eu vreo ulcea, daca nu s-o duce Pamantul de rapa, mi-ar placea sa fie cu flori!

...de Nu-Ma-Uita, ca am pretentii.