luni, 31 martie 2014

Briose cu cocos

Ce m-am gandit eu, asa netam-nesam? Sa incerc o reteta de briose, vazuta ieri pe un blog culinar. Zis si facut, mie nu imi trebuie mult sa ma hotarasc, am pregatit repede ingredientele, tava si cuptorul si sa vedem ce iese...

Pentru compozitia de baza, intr-un castron am amestecat in urmatoarea ordine:
3 albusuri batute spuma cu
150 grame zahar apoi incorporate usor
5 galbenusuri
125 grame smantana
100 grame unt topit
2 linguri cu varf cacao 75%
200 grame faina amestecata cu 1 ligurita plina praf de copt
esenta rom

Pentru umplutura de cocos, intr-un vas mic se bat spuma tare:
2 albusuri
10 linguri rase zahar pudra
100 grame fulgi de cocos
esenta rom


In formele pregatite anterior am turnat cu ajutorul unui pos (se poate folosi si o punga taiata putin la varf) cam doua treimi din compozitia de baza, am pus peste fiecare  cu o lingurita umplutura de cocos iar la final am "scapat" de restul materialului din pos!


Mai complicat cu facutul pozelor in toata povestea ca briosele au mers repede!
Le-am dat la cuptorul preincalzit pentru 25 de minute la 180 de grade, se probeaza si cu scobitoarea pentru siguranta.

Pana am strans si spalat vasele se si umpluse bucataria de miresme iar rezultatul...pufos si imbriosator!
Dupa racire o sa desfac hartiile altfel le stric forma, de aceea le-am fotografiat nedezbracate si nici impresii despre gustul lor nu am...inca.

Dar as putea sa-i intreb pe degustatorii mei de servici care nu au avut probleme cu hartia si au "suflat " deja vreo doua!

sâmbătă, 29 martie 2014

Dear coffee

Dear coffee, I love you! Asta e, am si eu slabiciunile si dependentele mele si, da, pe primul loc se afla draguta de CAFEA. 

Nici nu mai stiu cand i-am prins gustul, dar cred ca de cand eram mica si mergeam la mare cu ai mei. Se facea pe plaja la cafenelele de atunci, cafea la nisip. 

Era ceva incredibil, mirosea a cafea toata plaja, uneori aveai senzatia ca acopera si mirosul marii, asta pana la pranz cand incepea sa miroase a guvizi prajiti...
Pe urma imi placea mirosul de cafea proaspat macinata la alimentarele de pe vremuri, se simtea din strada aroma, asta pe langa zgomotul infernal pe care il faceau rasnitele cu care era macinata, la cererea clientului.

Eram delegata sa cumpar cate o punguta de catre cele doua doamne in varsta cu care locuiam in curte, tot ele ma rasfatau apoi cu o cafeluta buna cu caimac, cu povesti si amintiri. Caci, ce ar fi cafeaua bauta fara o companie placuta si o vorba, o poveste...

Si, ca o bautoare impatimita ce sunt, am experimentat de-a lungul timpului muuulte moduri de preparat, de la ibric, filtru, espressor pus pe flacara aragazului pana la cel electric. Favorita ramane insa prima dragoste, cafeaua la ibric cu caimac deasupra.

Bauta si descantata intr-o companie placuta, savurata in linistea bucatariei dimineata inainte sa dau piept cu inca o zi, in week end-uri cand am vreme de hobby-urile mele sau, pur si simplu cand vreau sa iau o pauza cat de mica, o ceasca cu cafea aromata si aburita e cea mai nimerita.

Si nu e vorba doar de licoare in sine, iubesc aroma cafelei in toate formele; produse de beauty, lumanari parfumate, dulciuri (tortul cu crema de cafea, inghetata si ciocolata cu cafea sunt in top), imprimeurile cu tematica si combinatiile cafelei cu orice sunt preferatele mele. 

Ori sunt cafegioaica, ori ba! Pana si cand golesc un nou pachet de cafea in cutie, imi infund capul in punga goala, ca aurolacii, sa nu pierd mirosul! 


Pai spuneti, care aliment mai are o piesa de mobilier care ii poarta numele? Nu imi vine in minte nici unul, masuta de cafea e consacrata, de masuta de ciorba sau sarmale n-am auzit!

Asadar, dear coffee, ma numesc Angela si nu ma pot lipsi de compania ta! Si nici nu cred sa vreau vreodata...

luni, 24 martie 2014

Vanzari directe

Ce mai animatie si freamat era pe strazi, la tara in urma cu ceva ani! Nu circulau atatea masini insa, nu te plictiseai niciodata de la ivirea primaverii pana toamna tarziu. Ce mai vanzari directe si direct marketing se facea dintr-un capat in altul al satului si din casa in casa, n-aveti idee! Precursorii vajnicilor agenti de vanzari directe de astazi erau tiganii nomazi care vindeau si cumparau o gramada de chestii. 

Incepand de la maturi din pai pentru casa, maturi de nuiele pentru curte, oale, cratite, cazane, galeti, ligheane, cosuri mari si mici, ciuperci, fructe de padure si multe altele. 

Si cum inca nu inflorise era vaselor din plastic si nici a celor din inox, la putere erau cele de tabla...tinichele adica, mai mult sau mai putin emailate. 

Si cum nimic nu e fara moarte, aveau si tinichelele viata si slabiciunile lor, mai scapate pe jos, mai invechite de atata frecat, fiert pe plite si alte alea, te trezeai ca se apuca sa curga cand ti-era lumea mai draga! Aici intrau in scena "agentii" ambulanti cu tabara de lipit/cositorit/galvanizat, se instalau la cate o raspantie si toti doritorii de depanat oale, ligheane si cazane sparte isi reconditionau vasele ramase in pana.

Astazi tin de domeniul vintage si vechituri, dar chiuveta era un lavoar cu lighean, in cazi de tabla si cazane se spalau rufele, in galeti se aducea si pastra apa de la fantana, in bidoane de tabla emailate se conserva carnea in untura, in bidonase mai mici cu capac aduceam laptele, la mulsul caruia in sustar asistam aproape in fiecare seara, farfuriile si canile de toata ziua, erau tot de tabla. 

Asa ca, la nevoie daca mai dadeau rateuri se lipeau frumusel si mai tineau o vreme, doar nu aruncai vase bune pentru o "pana". 
 Si astea sunt doar cateva, care mi-au venit acum in minte, in timp ce dand iama in dulapul de bucatarie am "aranjat" un ibric emailat in contact cu gresia...


Vaaaseee avem, oaleee doamnaaa! Maturi de curte, maaaaturi de paaaieee, maturaaa! Zmeura avem, zmeuraa, zmeuraaa! Ei, va suna cunoscut? Nu, desigur ca acum reclama suna altfel...
Cainii erau cei mai vajnici combatanti, nu aveai cum sa ratezi ofertele!
Si apoi, unde mai pui socializarea si informarea! Toata lumea iesea la porti si se faceau pe loc schimburi de pareri, cereri, oferte, recomandari, reclame, antireclame si tot arsenalul de vanzari...directe!

joi, 20 martie 2014

Draga Tina,

Nu se mai scriu demult scrisori, dar eu sunt de moda veche si iti scriu. Insa nu chiar atat de demodata din moment ce scrisoarea mea e o postare pe blog!

De multe ori astept sa primesc in cutia postala si altceva in afara de facturi si maculaturi, ma gandesc ca si tu...Asa ca, postarea de astazi e un fel de scrisoare, una speciala si dedicata unei persoane la fel. In general viata iti ofera surprize si daruri la care poate nu te astepti. Asa ne-am "infratit" noi cu multi ani in urma, cum ti-am scris si pe FB astazi, prietenii poti sa ti-i alegi, rudele ti le da Dumnezeu! Eu sunt multumita cu ce mi-a dat, probabil a fost promotie.

Pentru ca astazi e ziua ta, as vrea sa o sarbatorim asa, la distanta, aici,  cu o floare, o prajitura, maruntisuri si fleacuri in general, care ne plac atat de mult si cu care ne pierdem vremea de cate ori ne intalnim si nu ne plictisim, chiar daca deocamdata doar virtual!


Astept cu nerabdare toate activitatile gen pierde-vara si gura-casca prin orice fel de magazine, statul cu talent la cate o cafea descantata cu povesti, dezbatutul a cate in luna si in stele a tot ce-ti trece prin minte, pana la ore tarzii in noapte...de cate ori ne vedem, regret ca nu prea des. Dar, asa cum spuneam, viata e plina de surprize.

De aceea vreau sa-ti urez viata lunga si tihnita (stim amandoua cata nevoie avem de asta!), sanatate si bucurii, clipe frumoase si calatorii, ganduri bune si nu in ultimul rand sa-ti multumesc pentru ca ai fost mereu alaturi de noi si ai innotat alaturi de mine impotriva curentului!


La multi ani!
Cu drag, Angi.



marți, 18 martie 2014

Locul de sub cap

Oare cat de mult suntem legati de perne? Fac parte din existenta noastra cotidiana, alaturi de multe expresii legate de ele, nu as putea sa le amintesc pe toate, dar cu siguranta sunt multe: sa ai unde pune capul, trebuie sa pun capul jos, e tinuta in puf (pe perne), busuiocul de visat ursita se pune sub perna, etc. Ce sa mai spunem de numele celebrului joc popular Perinita, cu care se incheie apoteotic orice petrecere care se respecta:
„Cine joacă perinița,
  Să sărute și gurița!
  Pune perinița jos
  Și sărută cu folos!”, trebuie sa fi avut dreptate Maria Lataretu.


"Sa ai unde pune capul" mi se pare un fel intelept de a defini locul si rostul pe care ti-l faci in lume, cum poti formula mai frumos decat reducand sugestiv, la o perna, un lucru atat de complex!
Pentru odihna cea de toate noptile, trebuie sa pui capul jos, refugiul cel mai bun e perna ta ce-ti leagana visele si planurile, ce-ti primeste uneori lacrimile de bucurie, de tristete. 
Rasfatatii au portia lor de perne, astia sunt tinuti in puf iar fetele de maritat isi pun nadejdea si busuiocul sub perna, de acolo ar trebui sa se arate, ursitul.


Inainte de toate pernele astea cu memorie, antialergice si alte inovatii, pernele se faceau din pene sau puf. Inca mai am in memorie mirosul de gaina/rata/gasca oparita si jumulita sarguincios in gospodarie, dupa ce in prealabil a fost sacrificata pentru gatit, o intreaga industrie casnica. 


Confectionatul pernelor era poveste lunga, pe scurt: penele jumulite se intindeau la uscat, puful separat pentru fineturi, suplimentar penele mai maricele se desfaceau de pe cotor, penele sortate care la ce sunt bune, se indesau bine in funduri de perne, dintr-un material des (nanghin) prin care sa nu razbata afara nimic apoi, se coseau bine. Asa se preparau gramezi de perne si pernute care impodobeau artistic paturile din camerele unde nu se dormea aproape niciodata, paturile din camerele unde se dormea de obicei si mai demult, lazile de zestre ale fetelor care nu se puteau aseza la casa lor fara sa aiba pe ce pune capul.
Fetele de perna sunt de fapt, cea mai frumoasa poveste si despre ele ar merita sa scriu alta data,  pentru ca multe sunt adevarata arta. 
Acum toate astea au o dimensiune practica, utila, mai ales fetele de perna, nu-si mai bate nimeni capul cu dantele, apretat, calcat, aranjat...nu mai avem vreme. 
Daca tot mi-am amintit de miros, trebuie sa pomenesc si de pernele tinute toata ziua afara la aer si soare. Doamne cum mai miroseau de bine si curat, seara, cand iti infundai in ele, capul ostenit de joaca, mai tarziu de ganduri!

Oriunde as merge si oricat de bine ar fi, cand ajung intr-un final acasa si pun capul pe perna mea, imi gasesc linistea si locul...
Da, cel mai important e sa pui capul, acolo unde simti ca ti-e locul.



duminică, 16 martie 2014

Dulce, de post

Fiindca in perioada postului nu putem renunta la dulciuri, ca sa ne mai "prindem inima" cu ceva bun, am pus la cale o prajitura, de post evident.
Asadar, mai intai pregatim tava, eu am pus hartie de copt, sa nu am emotii cu lipitul si am preincalzit cuptorul. Apoi, ingredientele pentru compozitia de blat:

250 gr zahar
5 linguri miere
175 ml ulei
250ml apa
500 gr faina
1 lingurita plina amoniac stins in otet sau zeama de lamaie
coaja rasa de lamaie
Stafide inmuiate in rom, nuci taiate, ce mai aveti...


Se mixeaza bine  intr-un castron cam in ordinea in care le-am enumerat si se toarna in tava tapetata. Se da la copt aproximativ 35-40 minute la 180 de grade. Pentru siguranta, se probeaza cu scobitoarea.
Pentru un plus de aspect si gust am garnisit-o si cu o glazura, nu e obligatoriu insa, e buna si simpla.


Glazura de cacao:
4 linguri pline cacao
4 linguri pline zahar
1 lingura margarina si 4 linguri apa fiarta


Se pun la fiert si se amesteca incontinuu pana fierbe bine si se leaga, ca o ciocolata.
Se intinde binisor peste prajitura calda (si se linge bine lingura...).
Dupa fantezie, chef si disponibilitate se mai poate presara glazura cu nuca, migdale, fulgi de cocos, una-alta, cu conditia sa fie ceva de post.


Atat! Repede, bun, fara ingrediente pretentioase si dulcele de post e gata si la dispozitia nerabdatorilor.



vineri, 14 martie 2014

Ispravi cu sanatate...in bucate

Recunosc, am neglijat saptamana asta Ispravile, dar motivat!
Am fost un fel de asistenta, pentru Chef Cezar Munteanu, la realizarea mai multor retete pentru un proiect Selgros foarte frumos si sanatos. Isprava asta a fost pentru mine o experienta grozava si sunt foarte fericita ca am avut sansa sa il asist pe Chef Cezar, iar la momentul potrivit voi impartasi din retetele pregatite si invataturile primite.
Scopul principal este sa invatam copiii, si nu numai, cu mancatul sanatos, cu feluri de mancare delicioasa gatita in casa, fara mari eforturi, dar cu maxim de gust, si sa-i imprietenim cu legumele mai ales.

Si gandindu-ma zilele astea la o multime de lucruri privind cum si ce mancam, recunosc, am cam ratacit drumul de un timp incoace. Odata cu viata agitata si criza de timp, apelam tot mai des la alimente procesate excesiv, gustari multe si nesanatoase, mancatul pe apucate si la ore nepotrivite si lista poate continua, stim cu totii prea bine. Dar toate astea se pot schimba.
Fiind si perioada de post, am reflectat putin si la asta, pe vremea bunicilor si parintilor mei se tineau posturile si, chiar daca nu ai in ziua de astazi o motivatie religioasa, ar trebui sa ai una sanatoasa, macar din cand in cand.
Citind niste "hartoage" vechi de pe la 1900, de care am vorbit intr-o postare mai veche, am vazut ca mai demult nu se consuma carne in cantitatile de astazi. Se taia o pasare pentru masa de duminica, porcul de Craciun, miel de Paste si, ocazional, cand se prindea, peste. In rest, oua, lactate si ce se gasea prin ograda, pregatite si gatite in casa. Atunci, ce sa ne mai miram ca apucau sa traiasca pana la adanci batraneti, cu toate neajunsurile vremii! 
Tare mi-ar placea sa ne putem incetini putin goana (dupa ce?), sa ne gandim la noi mai mult, sa nu ne mai facem praf pentru toate nimicurile, sa ne intoarcem cate putin la un ritm normal si la natura, sa ne facem timp pentru masa si pregatitul ei simplu si acasa, pentru cate o cafea savurata si impartita cu cine ne face placere. ...sunt multe, dar trebuie sa incepi de undeva. Eu incerc.

Pana una-alta, sunt convinsa ca mai putina mancare, dar buna si bine gatita, si mai multa miscare, ar fi mai mult decat binevenite.
Putem savura acasa, alaturi de cei dragi, feluri delicioase pregatite cu gandul ca sanatatea vine si din bucate!


sâmbătă, 8 martie 2014

Mucenici, sfintisori...

Rari au fost anii cand nu am reusit sa coc mucenici pentru sarbatoarea celor 40 de Sfinti, asa cum este cunoscuta sarbatoarea din 9 martie.
Intotdeauna, pentru aluat pregatesc o reteta de post, chiar si atunci cand sarbatoarea nu cade in postul Pastelui si preferam varianta celor copti si insiropati.
Asadar, incep cu aluatul, simplu:
2 plicuri drojdie uscata
1 kg faina
1 lingurita sare
2-3 linguri zahar
1/2 pachet margarina
vanilie, coaja rasa de lamaie

Mai intai, pregatesc maiaua sa creasca, drojdia uscata am tinut-o amestecata cu doua linguri de faina vreo 20 de minute, apoi am pus peste ea apa calda, doua lingurite de zahar si am lasat-o sa faca bulbuci. In castron am cernut faina, am presarat o lingurita de sare si doua linguri de zahar, maiaua crescuta si progresiv odata cu framantatul, margarina topita si aromele. Se lucreaza un aluat elastic, se acopera bine si se pune la odihna pentru un ceas.
Doar aluatul se odihneste, eu, nu. Prepar siropul cu care vor fi imbalsamati mucenicii dupa copt si nuca pentru "tavalit". Pentru sirop am pus la fiert aproximativ 500-600 ml apa cu 6 linguri de zahar si putina coaja de lamaie, dupa ce se ingroasa putin il iau de pe foc, adaug 2 linguri de miere, o fiola esenta de rom.
Dupa ce aluatul a crescut frumos si sta sa iasa din castron, il scoatem pe masa de lucru infainata si incepem sa rupem bucatele cat de cat egale, pe care le rasucim in palme si formam mucenicii.

De obicei din cantitatea asta de aluat imi ies exact 40 de Sfinti, la dimensiunea de 12-13 cm, de data asta mi-au iesit  44 de soldatei frumosi, caci asta au fost ei de fapt, niste soldati crestini!
Se aseaza frumos in tavi, se mai lasa vreo 10 minute sa creasca si se coc in cuptorul preincalzit, 30-35 minute la 180 de grade, pana sunt rumeni.

Cat sunt fierbinti se scot din tava se inmoaie bine in sirop si se tavalesc in nuca macinata, cine doreste poate amesteca nuca cu zahar. Mie mi s-a parut suficient de dulce siropul asa ca am combinat nuca cu cativa fulgi de cocos.
Mucenicii mei sunt gata, aromati si insiropati, maine voi imparti in vecini cativa iar cele 40 de pahare cu vin vor fi simbolice si intotdeauna unul varsat pe pamant, pentru cei ce nu mai sunt...